Toate instituțiile publice - școli, spitale, armată etc. - și companiile de stat care desfășoară activități de alimentație publică în regim comercial sau cu circuit intern, precum cantine, restaurante, magazine alimentare, depozite alimentare, vor fi obligate să cumpere produse agro-alimentare de la producători locali, organizați în lanțul scurt de aprovizionare, și abia în ultimă instanță din alte state UE, conform unui proiect legislsativ inițiat de actuala putere și adoptat de Senat. Proiectul prevedea și cote minime, care urmau să crească până la 75% din achiziții, dar în urma avertismentelor Consiliului Concurenței, aleșii puterii au renunțat la aceste prevederi.
În urma amenințării de a fi dată în judecată de Uniunea Europeană, România a trebuit să elimine din legislație prevederea ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, marile magazine să vândă aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă de la producători locali. Ulterior, PSD a inițiat un proiect de lege care prevede ca unitățile militare, spitalele, cantinele sociale, școlile, penitenciarele și alte instituții publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești. Acum, și PNL vine cu un proiect similar, care prevede însă ca alimentele să fie tradiționale și să aibă tricolorul, stema țării sau alte însemne oficiale.

În urma amenințării de a fi dată în judecată de Uniunea Europeană, România a trebuit să elimine din legislație prevederea ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, marile magazine să vândă aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă de la producători locali. Acum, un nou proiect legislativ prevede ca unitățile militare, spitalele, cantinele sociale, școlile, penitenciarele și alte instituții publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești.